BLOGEvenimenteÎnvățare

Pe 18 octombrie te aștept în București la workshop-ul experiențial #EgoismulPozitiv să afli cum să spui “nu” în relații.

“Fetița întinse mâinile să primească darurile, dar, în clipa aceea, îl scăpă pe NU din brațe. Eu, care atâta așteptam, îl apucai de-o ureche și plecai grăbit acasă. Ajuns acasă, îl aruncai pe NU în călimară și rugai cuvântul Paznic să-l pazească strașnic. Ca să nu-l mai poată lua nicio fetiță și niciun băiat în brațe.” 

Dintre lecturile timpurii din manualul de limba română îmi amintesc “Fetița care l-a luat pe nu în brațe” de Octav Pancu-Iași. Încă se mai studiază în școală. Textul urmărește să insufle copiilor valori și comportamente pozitive în relațiile cu cei din jur. În poveste, “nu”-ul merită lăsat în pace, fiind subtil asociat cu lenea sau dezinteresul, adică în opoziție cu valorile sociale și de bun-simț promovate: politețea, hărnicia, prietenia.

Morala era că devii om bun fiind de folos celor din jur, iar astfel primești și aprecierea lor. Că e bine să sari în ajutorul oamenilor, să îți pese, să nu rămâi indiferent. Să spui da solicitărilor lor. Și, desigur, spunând da, renunți astfel la nu.

Frumos și bine intenționat text!

Dar să ne imaginăm că în următorii 20, 30 de ani acest îndemn de a spune da celor din jur se repetă zi de zi în comportamentul nostru. Pe pilot automat, fără discernământ sau selecție în funcție de etapa vieții în care ne aflăm.

Pentru că vrem să fim buni, să primim apreciere și darurile celor din jur. Da azi, da mâine. Da părinților, da șefilor, da vecinului, da autorităților, da propriilor copii. Până într-o zi când da devine un bun comun și insuficient. Și oricâte da-uri ai spune, pur și simplu nu mai ai de unde da.

Cum fac să spun NU când am învățat că e bine să spun doar DA?

Ei bine, a spune NU poate fi o artă. Și o expresie a maturității personale. Aceea de a te îngriji pe tine înainte de a fi de folos celor din jur așa cum au ei nevoie. Iar aici am ajuns la tema workshop-ului din 18 octombrie: Cum să spui NU în relații!

Înainte de a afla ce vom face la curs, vă invit să descoperiți ce este “egoismul pozitiv”, deoarece el stă la baza tuturor workshop-urilor pe care le susțin și de la el vom pleca în călătoria noastră de învățare.

#EgoismulPozitiv, dincolo de oximoronul provocator, este un concept pe care l-am dezvoltat pornind de la o idee mai degrabă ignorată de sistemul de învățământ tradițional sau clasic: aceea că natura ne-a înzestrat cu un minunat dar pe care avem datoria să-l îngrijim cu aceeași candoare cu care îl îngrijim și la alții: propria persoană!

Instinctul de supraviețuire ne arată că egoismul este în noi toți – el ne dă aripi, dar ni le și poate frânge dacă nu-i înțelegem puterea și nu-l acceptăm ca fiind parte din noi. Însă bine înțeles și direcționat pozitiv, egoismul devine aliatul nostru de încredere, generator de transformări profunde în relații, carieră sau autonomia personală!

Cele două principii ale egoismului pozitiv sunt:
  1. tot ceea ce facem ca indivizi are în spate o motivație pozitivă pentru noi înșine (în coaching se numește buna intenție din spatele unei acțiuni). Asta înseamnă că atât succesul cât și atitudinea pasivă care ne ține blocați în situații neplăcute funcționează după aceleași principii, care odată înțelese intră sub controlul tău!
  2. pentru a-i putea salva pe alții, întâi avem nevoie să ne ținem cel puțin în viață pe noi înșine. Iar în loc de “a salva” poți pune aici ce verb vrei tu: “a iubi”, “a avea încredere”, “a ierta”, “a înțelege”, “a purta de grijă”, “a construi”… E ca atunci când primești instrucțiuni de salvare la bordul unui avion: întâi îți pui tu masca de oxigen și abia apoi copilului tău.

 

CE FACEM LA WORKSHOP

Un vechi proverb chinezesc spune că nu poți servi pe cineva dintr-o ceașcă goală (You can’t serve from an empty pot). Ceea ce înseamnă că 1. ai nevoie să recunoști că acea cană este goală și 2. ai nevoie de conținut cu care să umpli cana înainte de a o oferi musafirului.

Așa încât, la curs:

  • pornim de la recunoașterea nevoilor noastre individuale
  • definim ce avem noi bun și ce le este util altora
  • înțelegem ce înseamnă să spunem NU în relații, de orice natură ar fi ele (personale, de familie, la serviciu, cu străinii și cerințele lor etc.)
  • descoperim tiparele mentale, emoționale și comportamentale după care acționăm și reacționăm
  • aflăm cum să punem bariere sănătoase între noi și ceilalți pentru a evita suprasolicitarea, epuizarea sau burnout-ul
  • luăm acasă tips & tricks de dat și altora cărora le este greu să spună NU și vor să schimbe foaia 🙂
N.B. Fiecare participant va lucra pe un subiect individual liber ales, la momentul respectiv.
BENEFICII
#EgoismulPozitiv înseamnă:
  • învățare 100% experiențială, adică practică, nu teorie!
  • o structură interactivă a cursului
  • exerciții de gândire creativă, joc de rol, tehnici de self-coaching
  • debriefing de calitate
  • coaching de grup
  • feedback 1:1
  • un nivel ridicat de prezență și implicare din partea trainerului (atenția mea este centrată atât pe dinamica de grup, cât și pe procesul interior al fiecărui participant).
 
Dacă mai ai nevoie de încă 7 motive să te înscrii, află că din acest curs vei mai lua:
 
1. informații noi, dincolo de ce poți afla de pe internet, citind o carte sau primind sfaturi
2. timp petrecut cu sens, lucrând pe obiectivul tău
3. posibilitatea de a măsura rezultatele pe obiectivul propus încă din timpul cursului
4. răspunsuri la întrebările cu care vii, dar și la cele care apar pe parcursul trainingului
5. cadrul de a descoperi prin exerciții de grup lucruri despre sine pe care nu le poți afla doar citind sau prin introspecție și auto-analiză
6. tips & tricks de aplicat în viața de după curs
7. energie și stare de bine de molipsit și pe alții!
CUI SE ADRESEAZĂ
Tuturor adulților care caută o experiență practică de învățare/ dezvățare și tehnici eficiente de gestionare sănătoasă a lui NU.
Profesioniștilor din domenii cu grad ridicat de interacțiune cu oamenii sau consum energetic mare. Deci de la artiști, studenți sau corporatiști până la părinți și liber profesioniști sau coachi, consilieri, profesori, oameni de HR.
IMPORTANT!
Așa cum intuitiv îi spune și numele, #EgoismulPozitiv este o experiență de învățare in momentum, structura și exercițiile de grup adaptându-se dinamicii și nevoilor de moment ale participanților. Asta înseamnă că indiferent de tema sau premisele similare de la care vom porni să lucrăm, niciun workshop #EgoismulPozitiv nu este ca altul, iar facilitarea și debriefing-ul execițiilor sunt mereu diferite.
PROGRAM
Când: joi 18 octombrie între orele 19:00 – 21:30
Unde: OK Center, Strada Traian nr. 1, Sector 3, București (detalii)
INVESTIȚIE:
90 RON/ persoană
  • prețul include orele de training experiențial, facilitarea prin tehnici de coaching + materialele de lucru și apă/ cafea/ gustări.

 

PARTICIPARE

Înscrierile se fac printr-un email pe adresa hello.noelaz@gmail.com.
Cursul fiind centrat pe participant, numărul locurilor disponibile este extrem de limitat. Ocuparea lor se face până la data de 10 octombrie pe principiul “primul venit, primul servit”.
 
După trimiterea solicitării de înscriere pe email vei primi un mesaj de confirmare a rezervării cu detalii suplimentare despre plată pentru care, desigur, vei primi și factură fiscala 🙂
 
Te aștept cu mult drag!

One thought on “Pe 18 octombrie te aștept în București la workshop-ul experiențial #EgoismulPozitiv să afli cum să spui “nu” în relații.

Comments are closed.