BLOGEvenimenteÎnvățare

#EgoismulPozitiv – workshop lateral pentru autonomie personală [18 octombrie 2016]

Când vorbim despre succes ne punem inevitabil întrebarea dacă omul s-a născut altruist sau egoist și ce atitudine ne ajută mai mult în a obține ceea ce ne dorim, anume să fim fericiți. Și uite-așa ne consumăm noi uneori viața alergând între a renunța la noi înșine pentru colaborare și binele celor din jur și a acționa spre satisfacerea nevoilor proprii de supraviețuire, relaționare și control.

Și nu de puține ori, orice am alege, ajungem deziluzionați, confuzi, frustrați și mai ales nefericiți. Pentru că am fost învățați că altruismul este opusul egoismului și invers. Și că tot timpul trebuie să decidem între ele, iar cel mai corect/ frumos/ potrivit/ așteptat/ moral este să facem și să fim “pentru alții” și mai puțin pentru sine.

Eu cred în EGOISMUL POZITIV.

În procesul de luare a deciziei există două mecanisme interioare care ne ghidează comportamentul individual: intuiția și reflecția. Intuiția, un automatism declanșat fără niciun efort, care conduce către acțiuni care nu au niciun argument logic despre cum au fost generate acestea. Și reflecția, gândirea conștientă ce implică identificarea posibilelor comportamente, cântărirea dintre prețuri și beneficiile rezultatelor realizabile și deciderea rațională asupra desfășurării unei acțiuni.

În ambele mecanisme putem regăsi o componentă altruistă și una egoistă, în sensul descris de manualele de psihologie, fiecare deservindu-ne interesele legate fie de a renunța la noi înșine, fie de a acționa pentru noi înșine.

Ambele – reacția intuitivă/ automată și cea directivă/ conștientă – ne ajută deopotrivă să supraviețuim și să evoluăm în viață, iar utilizarea acestor mecanisme în mod autonom și personalizat ne conferă individualitate. Practic, modul în care utilizăm aceste mecanisme (pondere, frecvență, intensitate, integrarea celor două etc.) ne face să fim noi așa cum suntem. Autentici.

De aici putem înțelege mai bine conceptul de autonomie personală. Adică acea atitudine de independență ca organism biologic unitar, de sine stătător (în afara grupurilor), conștient, cu abilități înnăscute de supraviețuire și dorință de autocontrol și evoluție proprie.

Autonomia personală înseamnă libertate.

A-ți dezvolta autonomia personală în gândire și acțiune înseamnă să-ți dobândești libertatea. Să ai curaj să echilibrezi între cele două reacții interioare complementare ale tale – să te predai intuiției (surrender) și să acționezi directiv (self-rule). Adică să înveți cum să te supui automatismelor înnăscute în timp ce-ți direcționezi conștient gândirea pentru a genera acțiuni benefice pentru tine. Iar în acest fel, să găsești acel mijloc de stabilitate care îți oferă o perspectivă integrată, de 360 de grade asupra lucrurilor, fără să mai fi nevoit să pendulezi compulsiv între a face din instinct (din inimă) sau rațional (cu cap).

Iar pentru a atinge acest mijloc de echilibru în primul rând ai nevoie să faci din tine o prioritate! De a petrece timp de calitate cu tine, de a te înțelege diferit, de a-ți oferi afecțiune, de a te trata cu curiozitate și de a-ți acorda atenție nevoilor și dorințelor profunde. Exact așa cum te dăruiești și tu celor dragi din jur – familie, prieteni, colegi.

“Libertatea nu este niciodată oferită, ea se câștigă.” (A. Philip Randolph)

Pentru toți cei care vor să-și câștige echilibrul, libertatea și independența făcând din ei înșiși o prioritate, am dezvoltat #EgoismulPozitiv – workshop lateral de explorare practică și gândire creativă pentru autonomie personală.

Atelierul s-a născut pornind de la propriul meu traseu de dezvoltare personală, în care m-am oprit din a fi cumva, devenind propriul meu cineva. De a avea curaj să spun “nu” și de a-mi asuma toate “da”-urile. De a accepta că vreau altceva decât mi se oferă și de a cere cu curaj ceea ce îmi doresc – de la mine și din relații. De a ieși din stări toxice și de a (re)face legături sănătoase. De a acționa realist în timp ce-mi păstrez optimismul și de a încerca lucruri noi în timp ce mă bucur cu recunoștință de ceea ce am și sunt deja. De a-mi stabili propriile obiective și de a-mi prioritiza timpul, atenția și energia așa încât din consumator să devin un creator.

Prin acest atelier vreau să ofer și altora din această experiență practică și să le asigur cadrul de antrenament pentru dezvoltarea unui mod personal de a fi autonom și echilibrat.

#EgoismulPozitiv răspunde și nevoilor culese de la clienți de-a lungul sesiunilor de training și coaching individual, ceea ce este un mare avantaj și pentru cei care nu au o experiență de dezvoltare personală continuuă. Și asta pentru că timpul petrecut în sala de curs aduce plus valoare și prin ideile și observațiile pertinente, la obiect.

Pentru mine, acest atelier este o bucurie pentru că astfel pot împărtăși în mod practic și util din formările profesionale și experiența de peste 15 ani în domeniul comunicării – de la consultanță în relaționare, managementul crizei, dezvoltarea talentelor și professional coaching, până la servicii de branding personal și sesiuni de training pentru echilibrare, stabilire de obiective și acțiune – cu scopul de a sprijini participanții în călătoria lor spre autonomie personală.

#EgoismulPozitiv este pentru tine deoarece este despre tine.

În cele trei ore de atelier, timpul este al tău, iar experiența cu care pleci va fi de-a dreptul transformațională! Dincolo de informațiile utile, legăturile noi și perspectivele pline de sens, vei pleca cu:

  • încrederea că a face ceva pentru tine este un act de responsabilitate matură și curaj dezlănțuit!
  • înțelegerea nevoilor tale profunde de om, dincolo de rolul tău social imediat – profesionist într-un domeniu, părinte, partener de viață, angajat, sprijin emoțional pentru alții etc.
  • conștientizarea automatismelor din comportamentul tău legat de cele două mecanisme – predarea în fața intuiției (surrender) și acționarea directivă (self-rule).
  • tehnici de eliberare a stresului și metode eficiente de energizare pe care le poți practica și singur acasă.
  • cel puțin o idee nouă despre tine și/ sau obiectivele tale, care se poate concretiza într-un plan de acțiune din care să capeți mai multă autonomie personală!
  • dorința de a explora în continuare și antrenamentul de a transforma această practică individuală de la curs într-un obicei sănătos!

Cum? În timpul atelierului vei explora prin exerciții practice propria strategie de luare a deciziilor și vei înțelege automatismele din comportamentul tău, iar metodele de lucru pot cuprinde de la metaforă, joc de rol și tehnici de gândire laterală, până la elemente de branding personal și exprimare verbală, coaching de grup sau comunicare nonverbală.

Când: Marți, 18 octombrie 2016 între orele 19:00 – 22:00.

Unde: strada Alexandru Borneanu nr.4, etaj 4, sector 6, ieșire metrou Grozăvești (sediul Mind Master)

Investiția:

  • vin singur(ă) => 70 ron / persoană + bonus 2 sesiuni individuale de high potential coaching cu 20% reducere, după eveniment
  • aduc cu mine un prieten/ partener/ coleg/ șef => plătiți amândoi 120 ron + bonus 2 sesiuni individuale de high potential coaching cu 20% reducere, după eveniment

Important!

Datorită formatului de curs centrat pe participant, locurile la atelierul #EgoismulPozitiv sunt limitate.

Înscrierea se face la hello.noelaz@gmail.com, după principiul “primul interesat, gata locul ocupat.” După înscrierea pe email, solicitanții vor primi mesaj de confirmare a rezervării.

Te aștept cu mult drag!

________

Sursă featured photo – quotefancy.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

9  +  1  =