De șapte ani am renunțat să mă uit la televizor. Micul ecran, odată prinț al sufrageriei, zace acum prăfuit sperând ca măcar de sărbători legale, alegeri sau întreceri sportive să-l băgăm în seamă. Din păcate pentru el, viața noastră este alta. Iar televizorul este acum cel mult un suport de rulat filmele preferate când ne vin prietenii în vizită.
Pentru mulți români, însă, televizorul e un întreg sistem de referință, uneori suplinind chiar propria lor existență. Televiziunea le este singura sursă de informare și divertisment. Și aici nu mă refer la migrarea între canale precum National Geographic sau Discovery Channel, ci la zapping-ul constant între aceleași posturi de știri, reclame și emisiuni hipnotizante. Viața de la televizor e un fel de second life în care intră prin simpla apăsare a butonului verde al telecomenzii. Verdele permisiunii, al hranei sănătoase și al acceptului de a putea traversa dincolo, unde se află adevărul adevărat.
Pentru mine, un om realist zic eu, televiziunea înseamnă doar puncte de rating, gazde și invitați cu limbaj trivial, sursă constantă de vești proaste, catastrofe și dezolare, emisiuni care ridică mediocritatea la rang de ideal și, mai ales, un mod nefericit de a însămânța ură, dezbinare și control în masă asupra minților în căutare de repere. Din păcate, în mare parte și online-ul se manifestă similar. Divide ut impera.
Din fericire există și mulți jurnaliști care își fac bine meseria și care se dezbracă de furiile puerile și orgoliile profesionale, scoțând la lumină adevărul jurnalistic. Pe aceștia îi numesc oameni. Și le mulțumesc pentru curaj și tăria de caracter. Îi admir și le strâng mâna privindu-i în ochi ori de câte ori îi întâlnesc în viața civilă, în offline.
Am aflat câteva opinii despre interviul de marți dat de prim-ministrul Cioloș unui post de televiziune cu acoperire națională și am urmărit un scurt extras video pe care acum nu-l mai găsesc disponibil online. Am mai văzut aici un articol bun care a sumarizat dezbaterea, iar aici o perspectivă lucidă despre efectele absenteismului la alegeri, care sper să te pună pe gănduri și să acționezi. De nu, măcar să-ți promiți că te mai gândești.
Revenind la dezbaterea televizată cu pricina, oare ce a vrut să zică autorul Cioloș? Și ce se află dincolo de ce spun analiștii politici cu ochii în sondajele electorale?
Ce să înțeleagă un alegător din acea dezbatere, dincolo de cum și-au măsurat participanții forțele în platou – acuze, sfidare, amenințări, manipulare, ignoranță sau… tăcere?
Și, până la urmă, oare ce mesaj am înțeles eu pentru întreaga viață?
- Decide pentru a, nu din cauză că!
Măi oameni buni, luați-vă destinele în propriile mâini! Nu mai stați cu mâna întinsă la cerșit pomeni intelectuale din partea nimănui – politician, șef, părinți sau partener(ă) de viață! Vrei ceva de la viață, te duci și-ți iei! Nu-i nimic rău, rușinos sau nepoliticos în asta. Iar ca să iei, trebuie să și vrei. Voi știți măcar ce vreți?
Ce a vrut să spună autorul, varianta soft:
Alegeți voi în ce să credeți. Promisiunile sunt tot pomeni electorale. Cine zice că în 6 luni va rezolva 90% din problemele țării pe care nu le-au rezolvat înaintașii lor în 26 de ani, ori mint ori sunt nebuni. Schimbarea profundă cere timp de asimilare și transformare. Orice strategie coerentă de a scoate la liman o țară impune să fie făcută pe termen lung, nu scurt!
2. Alege și prioritizează!
Trezește-te! Multitasking-ul nu există! Iar atitudinea “trebuie să fac totul de unul singur, acum, repede și bine” este și ea distructivă. Oprește-te, gândește-te și alege ce ți se potrivește mai bine. A nu face alegeri te face complice la sclavia ta!
Ce a vrut să spună autorul, varianta soft:
Ca să poți face treaba bine, ai nevoie să te axezi pe 2-3 obiective anuale mari. E un îndemn de viață pentru oricine. Ca să obții un rezultat cu impact la scară mare ai nevoie de timp, învățat din eșecuri, consecvență și echipe de oameni care gândesc și acționează perseverent în același sens comun. Și, desigur, un lider cu viziune și verticalitate, un om care să nu dea înapoi sau se plictisească de muncă la primul bolovan apărut în cale. Jobs, Branson, Gates sau Jack Ma sunt doar câteva modele de vizionari.
3. Păstreaza-ți decența și bunul simț!
Să fii zen în haosul zilelor noastre nu înseamnă să te retragi în vârf de munte înconjurat de pomi, cugetând la condiția ta de om! Să fii zen înseamnă să știi cum să-ți găsești și să-ți menții calmul și echilibrul într-un mediu advers, în condiții ambigue, de stres și singurătate, când ți se pare că lumea din jur se prăbușește. Înseamnă să înțelegi că cel care urlă la tine e în suferință în lumea lui în colaps și cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-i oferi tăcerea. Să se audă el însuși.
Ce a vrut să spună autorul, varianta soft:
Înconjoară-te de oameni cu valori constructive, nu care denigrează munca și implicarea altuia sau însămânțează ură și haos. A avea bun simț înseamnă să știi când să păstrezi tăcerea, când să pierzi o luptă pentru a câștiga un război sau cum să observi cu compasiune răutățile celuilalt. A fi lider înseamnă să fii în primul rând modest. Și să dai tactica pe strategie (câștig imediat vs. succesul pe termen lung).
4. Din criză se naște progresul!
Cum să ceri lumii să se schimbe în jurul tău când tu nu doar că reziști schimbării ei, dar nu suporți nici măcar tu să te schimbi? Cum crezi că poți progresa dacă faci mereu și mereu același lucru, ai aceleași gânduri și rulezi la infinit aceleași obiceiuri proaste? Indecizia, ignoranța și lipsa de încredere în puterea ta de a schimba ceva îți sunt cele mai mari obstacole!
Ce a vrut să spună autorul, varianta soft:
Cum spunea și Heraclit acum 2500 de ani, schimbarea este singura constantă din viața noastră. Să o acceptăm ca atare și să ne pregătim pentru ea toată viața. Altfel vom deveni niste indivizi blazați și panicați de fiecare frântură de incertitudine. Orice provocare sau minge ridicată la fileu este o ocazie bună de a învăța despre noi prin felul în care reacționăm sau nu la ea.
Mulți asociază schimbarea cu o situație de criză, venită la pachet cu agitație și stres. Din fericire, însă, omul are o capacitate fantastică de a se reechilibra în condiții de stres, ceea ce se numeste reziliență psihologică. Partea și mai interesantă este că reziliența vine din instinctul de supraviețuire ca specie, adică este în noi înșine și nu depinde de factorii externi. Așa cum după naștere am reușit să ne adaptăm mediului terestru după ce 9 luni am trăit în mediu lichid, tot așa vom evolua și după schimbări care în acest moment ne pot părea radicale.
5. Ai încredere în tine!
Fiecare, dar absolut fiecare din noi, are puterea să schimbe ceva! Chiar și dacă stăm cu mâinile în sân fără să facem nimic, asta tot ceva înseamnă. Și nimicul costă; uneori prea mult. Mai bine să regreți ce ai făcut decât să trăiești cu gândul “ce-ar fi fost dacă?”
Ce a vrut să spună autorul, varianta soft:
Știți ce ne stresează de fapt? Ceea ce nu facem. Ceea ce știm că avem de făcut și evităm să ne asumăm sau amânăm. Niciodată n-o să vă simțiți stresați de un lucru pe care îl aveți de făcut și îl duceți la bun sfărșit. Când reușim ceva, tot efortul depus se transformă în răsplată!
Să avem deci încredere în puterea noastră de discernământ și să luăm o decizie. Pe cine votăm să ne reprezinte sau cu cine alegem să ne petrecem viața. Altfel ne facem singuri sclavii dorinței celor din jur.
6. Devenim ceea ce gândim!
Ne chinuim o viață să ne învățăm copiii să meargă și să vorbească, pentru ca apoi să le spunem să stea jos și să tacă! La fel facem și cu noi înșine de fiecare dată când băgăm capul în nisip și ne spunem că nu avem nicio șansă să mai reparăm ceva în țara sau în familia noastră. Parafrazandu-l pe Henry Ford, orice crezi, ai dreptate!
Ce a vrut să spună autorul, varianta soft:
Să ne punem mintea la contribuție e cel mai util lucru pe care îl putem face pentru siguranța noastră. Iar uneori asta înseamnă să renunțăm la metehnele care ne aduceau până acum siguranța. A avea o idee fixă, dar proastă, sau a trăi ca o victimă nu e o virtute! În schimb, a reuși să rămâi calm într-o mare de haos, să te adaptezi și să nu te temi de a o lua de la zero te transformă din mic consumator în lider creator!
7. Nu te lăsa manipulat!
Citându-l pe dramaturgul John Cariani, ar trebui să ne fie frică și de frică. Teama și rușinea sunt emoții cu care suntem cel mai ușor de influențat. Teama de a nu fi mai rău în viitor și rușinea de a retrăi trecutul sau de a nu alege ceea ce trebuie. Succesul vine după mai multe încercări concrete, nu după bune intenții imaginare! Să renunți înainte de a începe orice este cea mai mare dovadă de prostie și lașitate!
Ce a vrut să spună autorul, varianta soft:
Dintre toate formele de manipulare, gaslighting-ul mi se pare una dintre cele mai agresive metode de abuz psihologic, pe care l-am regăsit în discursurile politice, dar și în sistemul educațional românesc. Agresorul îți demontează sistematic părerea despre tine, ceea ce faci sau crezi, aducându-te în pragul disperării, depresiei și lipsei de stimă de sine prin ceea ce numim picătura chinezească. Uite aici un articol dacă vrei să afli mai multe.
8. Orice lucru bun se face cu pasiune!
Lipsa de chef, blazarea, neîncrederea, preconcepțiile, siguranța că totul merge rău, minciuna de sine care îți face viața mai suportabilă… în timp, toate astea te vor consuma până la distrugere! Ai grijă în ce îți pui atenția că acolo ți se va duce și energia!
Ce a vrut să spună autorul, varianta soft:
Emoțiile ne dau pasiunea de a (ne) construi sau de a (ne) distruge. Depinde de noi dacă ne hrănim umanitatea sau monstruozitatea. Ceea ce face diferența sunt valorile pe care ne bazăm. Ele stau în spatele emoțiilor, deci și în spatele acțiunilor noastre!
Clădește pe emoții pozitive – încredere, bunătate, curiozitate, adevăr, fericire, iubire, compasiune! Cine îți spune că pui prea multă pasiune în ceea ce faci se teme el însuși de propriile emoții. A face lucrurile din inimă și cu o misiune clară înseamnă să ai curajul de a accepta că da, e posibil să și eșuezi. Dar dacă ai succes?
9. Adevărul este sexy!
Poate minciuna aduce cel mai rapid rating. Dar nimic nu este mai sexy decât să i te împotrivești să-i spui clar și răspicat: eu știu adevărul!
Ce a vrut să spună autorul, varianta soft:
Neadevărul este atrăgător tocmai pentru că pare imposibil de crezut, deci trebuie să fie adevărat. Partea bună e că nimic din lumea asta nu trebuie mereu, nici măcar să primești tot ce ți se servește. De noi înșine sau de cei din jur. Minciuna e ușor de înghițit pentru că pare sigură, adevărul variază în funcție de perspectivă. Așadar, să nu ne mulțumim cu prima gogomănie care ne revoltă și să chibzuim bine înainte de a începe să credem cu tărie ceva.
10. Adevărul meu este că nu fac parte din clasa de mijloc!
Schimbă foaia! Îndrăznește să crezi în egoismul pozitiv, adică să ajuți lumea din jur ajutându-te întâi pe tine! E ca în avion, atunci când trebuie să-ți pui masca de oxigen întâi tu, înainte a o pune copilului tău pentru a-i salva viața. Deci cum să-i transmiți copilului tău valori și misiune în viață când tu însuți ești blazat, chircit de frică, lehamite și neîncredere, când abia ești la limita supraviețuirii?
Până duminică avem timp să ne punem întrebările pe care le-am tot evitat de 26 de ani încoace:
- De ce să ne mulțumim cu aspirații meschine? De ce să căutăm conformismul și predictibilitatea unui viitor bazat pe minciună și cacialma? De ce să nu ne asumăm riscul de a decide cu capetele noastre în loc de mâinile altcuiva? Pentru că una e să te bucuri de ce ai și să fii recunoscător și alta e să spui că tot ce vrei e să stai cu ochii pironiți în realizările altora decât să pui mâna să-ți faci propriul destin.
- De când a devenit clasa de mijloc o aspirație națională? Și ce înseamnă de fapt clasa de mijloc? Pâine zilnică și circ la cerere? De ce trebuie să ne simțim mândri că reprezentăm mijlocul când putem reprezenta fruntea?
- De ce să stăm la cheremul unor corupți de ale căror business-uri depinde mica noastră afacere corectă? De când este ok să auzim în jur fraze de genul “să-i mai lase și p-ăștia cu controalele lor că de când au intrat în ei s-au retras din piața și nu ne mai putem lua banii”. De când a lucra corect pentru oameni corupți a devenit o mândrie, o virtute sau o normalitate?
- Și de când e ok să vrem pentru noi doar puțin? De când misiunea noastră după atâția ani de muncă, școală, examene, implicare în societate, ani de lucru în companii sau rezultate pe cont propriu, de când a devenit misiunea noastră aceea de a face parte din clasa de mijloc? De când salturile de progres ale omenirii s-au întâmplat având în spate o gândire mică, meschină și neajutorată, chinuindu-se să supraviețuiască în loc să trăiască?
Adevărul meu e că nu vreau să fac parte din nicio clasă. Nici politică, nici intelectuală, nici socială. Cu atât mai puțin din cea de mijloc!
Vedeți voi, eu am stat toată școala în prima bancă, deși eram printre cei mai înalți copii din sală. Așa am vrut. Să văd, să aud și să simt mereu mai mult și mai bine. La serviciu mi-am ales primul birou de lângă ușă. Apoi, prin natura meseriei am ajuns să am, mulți ani la rând, propriul meu birou. Apoi n-am mai vrut birou deloc. Între timp, am devenit una cu biroul. Așa scrijelit și imperfect, cu urme de creion, mic, murdar și neșlefuit… diamantul meu! Așa mi l-am ales.
Viața este plină de alegeri. Zi de zi. Și nu doar parlamentare. Iar ce semănăm azi, culegem mâine.
Ca să ieși învingător trebuie să lupți pentru tine ca și cum nu ai avea nimic de pierdut, ci viața ta însăși de câștigat!
“- Fear is why you fail!
– I am not afraid. I am angry!… Why do we fall?
– You do not fear death. You think this makes you strong, but it makes you weak.
– Why?
– How you can run faster than possible, fight longer than possible without the most powerful impulse of the spirit: the fear of death!
– I fear death. I fear dying here…
– Then make the climb!… as the child did! Without the rope! Then fear will find you again.”
______
Surse foto – dirkbeveridge.com, gregorybknapp.com, blog.nimblefoundation.org, zippy.gfycat.com