O strigă Cami. Dar de cele mai multe ori… mami. Nu mă supăr, ba dimpotrivă. Știu că peste zi copilul meu se bucură de și mai multă iubire. Necondiționată. Există astfel de oameni printre noi, pământeni cu aripi de înger care prin nu știu ce miracol ajung să intre în viața ta. Tu-i cauți, neștiind exact unde și când îi vei întâlni. Iar brusc, îți ies în cale exact când ai mai mare nevoie de ei. Și rămân un timp. Sau poate doi. Ca Mary Poppins. Oameni-sincron, care au o misiune în viața ta și mai ales în cea a copilului tău. De a-i arăta că lumea este în primul rând un loc frumos, plin de bunătate, iubire și aventură. Și că stă în puterea lor să trăiască așa.
Cami este una dintre acele educatoare pe care le vezi în filme sau reclamele cu iz hollywoodian. Doar că ea este reală. Are ochii mari și albaștri, fața luminoasă și o imensă candoare în privire, chiar și după o zi întreagă de activități. Nu știu de unde mai are atâta energie la finalul de program. Știe totul despre “copiii ei” – ce le place și ce nu, la ce sunt extraordinari și ce-i înspăimântă, cum le place să le vorbești și ce-au făcut acum un an pe vreme asta…
Cami păstrează tot. Fișe de lucru, planșe de la pictură, desene pe care le primește de la pici ca pe surprize, poze de la serbări și mai ales multe emoții. Ultima serbare a fost cea mai grea pentru Cami. După 4 ani de dăruire e greu să-ți vezi copiii pregătindu-se de școală, să vezi cum își iau zborul în rochițe purpurii sau cămășuțe albe și veston. E greu să îi înveți pentru serbare poezii și cântecele cu mesaje de plecare. E greu să le rostești ‘curaj, încredere, acum voi mergeți mai departe!’ când simți cum inima-ți rămâne undeva în urmă, plină de dor și așteptare.
“Mai veniți pe aici, da?”
La ultima serbare Cami a avut cele mai mari emoții. Nu pentru piticii deja mari, ci pentru că simțea că trebuie să fie tare. Să nu-i vadă nimeni ochii umezi și mâinile tremurând pe foaie. Și-a așternut din timp cuvintele cât a putut de bine, cu scrisul ei mare și rotund pe care aproape că-l zăresc din primul rând. Rostește repede și sacadat, parcă își pierde suflul după fiecare vorbă. Aleargă printre rânduri, doar-doar o termina mai repede de spus ce-a scris în foaie. Alerg și eu printre cuvinte și parcă mă agăț de câte-o vorbă. O clipă-mi amintesc cum eram mică la serbare și brusc mă văd acum printre părinți. Nici eu nu mai știu în ce rol sunt. O zăresc pe Cami privind cu drag la grupă în timp ce-nchide foaia plină de cuvinte. Sar de la locul meu, îi dau o îmbrățișare lungă și-i șoptesc “Mai e și tabăra!”.
Prima tabără nu se uită niciodată.
Cami oferă libertate. Este poate cel de mai de preț lucru pe care îl poate da un dascăl copilului ce-l are-n grijă. Libertatea de a reuși. Libertatea de a fi el însuși și de a-și accepta greșelile. De a fi responsabil pentru cei din jur și de a fi independent. Multă răbdare și încredere.
Cami este și fermă. Stilul ei educativ vine din bun simț și din iubire autentică pentru copii. Citește cu curiozitate și e deschisă în comunicare. Dincolo de toate formele alternative de învățare, Cami este atentă la copil. Îl simte, îi recunoaște un talent și apoi i se dedică. În totalitate.
Cami are de multe ori emoții. Să le fie bine. Să le placă. Să ne liniștească. Să ne facă o surpriză. Cu un zâmbet reușește să ne dea peste cap și cea mai mohorâtă zi. Vorbește cu mult drag despre copiii ei, iar ei acasă despre ea.
Cami este mami. Și tati. Și nu mă supăr, pentru că știu că timp de 4 ani copilul nostru a fost iubit cât pentru o viață.
– Și la ce grădiniță ai mers?
– La mami și tati.
– Ei nu, serios, la ce grădiniță?
– Da, la “Mami și Tati”.
Vă mulțumim din suflet, oameni minunați!
(acest articol nu este plătit)
* sursă foto: Grădinița Mami și Tati