BLOGEvenimenteÎnvățareTimp liber

Păcatele plăcerii, scenariul de viață și o supradoză de realism de la #digitaldivas16

“- De ce ai venit la cursuri de actorie de teatru?

– Ca să-mi mut dramele vieții pe scenă.

– Ei bine, îmi pare rău să te dezamăgesc, aici montăm doar comedie!”

Cine a trecut pe la clasa doamnei profesoare Mirela Nicolau îi recunoaște cu ușurință stilul sarcastic și sinceritatea dezarmantă cu care te dezbracă de orice mască ai fi tentat să-ți pui. După trei luni de la dialogul de mai sus, jucam în Godot rolul Măndicăi din Five O’Clock de Caragiale.

Noela Zaharia in Caragiale

Cine e Măndica? O divă aspirantă de secol XIX, o femeie suspicioasă, disperată să dețină controlul, care se acoperă cu haina unui statut social incert, raportat la contextul și intrigile la modă. Măndica este și bine intenționată. În naivitatea ei de soră atoateștiutoare, vrea să salveze vieți. Oricare, dar nu pe a ei.

– Când urci pe scenă mai ești tu?

– Sigur că ești tu, dar în alt rol. Filtrezi prin tine toate trăirile personajului. Cauți în tine cele mai înălțătoare sau tenebroase experiențe și emoții pentru a da viață personajului.

– Și atunci, cine ești?

– Ești ceea ce te sperie, ceea ce negi ca fiind al tău. Dar și ceea ce îți dă putere și aripi să zbori.

DÍVĂ s.f. (Liv.) Cântăreață cu renume; artistă de cinematograf renumită; (peior.) femeie care dorește să fie admirată; femeie care frapează.

Pe scena de teatru nu ești divă în sensul descris în Dex. Ești doar adrenalină. Și o bucurie mare de a fi. Pentru public și pentru tine, cel care îți vei putea aprecia reușita abia la finalul spectacolului. Pe scenă, timpul se comprimă, pur și simplu ești în rol. Vocile din cap nu-ți mai vorbesc. Ești doar tu și părțile din tine aliniate la ceea ce vor să transmită. Nu te mai judeci, nu-ți mai pare rău că ai uitat o replică, nu mai vezi nimic în jur, doar emani energie integrând în tine sunetele și emoțiile dinspre public. Ești în stare de flux.

Diva este un statut. Un rol pe care ți-l asumă cineva din afară. O percepție. Un moft. O etichetă.

“Pe scenă se vede totul. Nu poți păcăli.” (prof. Mirela Nicolau)

Aici nu ai etichetă. Pe scenă, tu dai semnificație rolului. Din interior în exterior, din tine în afară.

DIV, -Ă adj. (Rar) Divin. // s.m. Duh rău în mitologia musulmană. [< lat. divus, cf. fr. dive].

Deci… e ceva rău în a te considera divă?

Orice lucru (aparent) bun are și o parte tenebroasă, malefică, intrigantă și provocatoare. Exact acea parte suculentă a trăirilor noastre care ne dau ghes să ne uităm peste gard să vedem ce este dincolo. E tendința umană spre macabru, acea curiozitate morbidă care ne seduce să simțim plăcerile vieții doar stând pe marginea prăpastiei și privind în jos. Acest sentiment de putere asupra lumii și chemarea vidului ne dau adrenalină.

Și iar ajungem la adrenalină. Teama este unul dintre cei mai motivatori factori să trecem la acțiune. Și odată cu ea, vine adrenalina. Ea ne ține alerți și ne pune în mișcare – freeze, fight, flight – în cele trei roluri pe care le alternăm toată viața. Înghețăm, fugim sau luptăm. De ce? De pericolul banalității, de spaima colapsului personal sau din frica de a nu putea răspunde așteptărilor celor din jur.

#DigitalDivas16

Și totuși, ce este o divă?

Cred că este un rezultat al unui scenariu de viață asumat. Suntem divele propriei noastre vieți, în lumina reflectorului, cu mânecile suflecate la muncă. Suntem acel lucru în care punem suflet. Cu admiratorii adulând și cu haterii răspândind zvonuri mincinoase, cu invidioșii călcându-ne în secret pe urme sau cu lingăii sperând la un loc în față alături de noi. Cu iubirile neîmplinite, cu angoasele și nevrotismul unei lumi imperfecte pe care vrem s-o corectăm după propriul chip, cu lacrimile nereușitei, cu ambițiile pătimașe, cu frivolitatea acțiunilor și cu micimea gândirii noastre egoiste. Și mai ales cu frumusețea noastră interioară, care face să tresară chiar și cea mai împietrită inimă. Cu bucuria de a fi parte dintr-un uriaș sistem care ne răspunde înapoi, cu satisfacția de a spune adevărul fără perdea, de a fi cine vrem și libertatea de a ne privi pe noi și lumea din jur cu o supradoză de realism.

“Scenariul vieții mele mă predispunea la eșec.”

Digital Divas a fost despre divele din mediul virtual. Despre aparență și esență. Replici succedate compulsiv, exemple de succes și eșecuri abisale. A fost despre comunicare și lipsa ei într-un mediu care trădează orice carență. De autenticitate, de intelect, de strategie. Ca și pe scena, în online poți fi oricine. Aparența se poate cumpăra. O dată, de două ori, de trei ori. Dar niciodată pe termen lung. A fost și despre debuturi fulminante, perseverență și reușite într-un domeniu tăios, direct și nesătul – fashion, beauty, entertainment. Niciodată prea mult, întotdeauna și mai bun. Un domeniu bazat pe vreau, pot și va fi al meu. Orgolii, ambiții, durere și plăcere.

“Nu contează CÂTE persoane te urmăresc, ci doar CINE.” (Andreea Macri, fotograf)

Digital Divas este în primul rând un exercițiu cu tine. Să vezi cine ești, ce oferi și cât poți să duci din ceea ce ți se dă. Este un prilej de a vedea dacă scena online-ului ți se potrivește, dacă ești dispus(ă) să plătești prețul (re)cunoașterii publice. Să fii (percepută ca) divă înseamnă să-ți asumi  responsabilitatea că aparții unui sistem care te-a ajutat să devii cine ești și căruia îi ești dator să întorci favoarea. Să dai înapoi lumii din strălucirea ta fierbinte, care în fapt nu-ți aparține. Este doar o sumă de plăceri și nevoi împlinite care au nevoie de eliberare. Altfel riști să faci implozie și să te autodistrugi.

Ia ce vrei și pleacă la timp.

La Digital Divas a fost și despre muzică. Douăzeci de minute de extaz monocrom în care am văzut tușele de alb-negru contrastând cu ținutele multicolore și strălucitoare sosite la gală. O supradoză neașteptată de testosteron care mi-a exaltat brusc simțurile și m-a reconectat la esență. Un fel de escapadă în Țara Minunilor, plină de prăjiturele și sticluțe mici.

#DigitalDivas16

Leave a Reply

Your email address will not be published.