BLOGÎnvățare

O zi cu Sid Jacobson despre învățare și… untul de arahide

“Din cele mai vechi timpuri oamenii se plâng că cei din jur nu sunt atenți. Ceea ce vor să spună de fapt este că aceștia nu sunt atenți la ceea ce vor ei. Există o diferență între cele două. Mulți părinți vin la mine văitându-se că cei mici nu-i ascultă. Desigur, ceea ce vor să spună este că ei nu fac ceea ce le spun părinții să facă. Și mă leg aici de scop, de obiectiv. Dacă asculți doar cuvintele, fără să înțelegi sensul lor, este ușor să cazi pradă aceluiași tip de gândire care a creat problema.”

(“Teaching Learning”, Sid Jacobson, pag.93)

Partea I: joaca serioasă

Mi-ar fi greu să-l încadrez pe Sid într-un tipar. Poate doar că e american, dar nici asta nu-l caracterizează prea bine dat fiind că mare parte din timp stă pe alte continente.

Sid pur și simplu iubește untul de arahide! I-am zis că pe mine nu m-a impresionat prima dată și de-atunci nici nu l-am mai încercat. “Give it another chance!” Apoi a început să-mi descrie rutina lui cu alimentul magic, plin de gust și nutrienți: ia felia de pâine prăjită, o unge meticulos cu unt de arahide, apoi pune din plin dulceață sau miere, așază a doua felie de pâine deasupra să nu alunece bunătatea sărat-dulce de la mijloc și…“Yummy! It’s simply delicious!” M-a convins pe loc să-i dau untului o nouă șansă! Și bine am făcut! Mi-aș fi refuzat în continuare o experiență culinară de-a dreptul minunată!

La training-uri? Sid e plin de glume! Spune snoave, vorbește în accente, râde mult, își flexează mușchii feței ca un mim și mai ales ascultă cu ochii cât cepele și vede cu urechile pâlnie. Îi place joaca serioasă. Și o mai dă și altora de explorat.

Să vă explic.

La primul workshop cu el am fost fascinată! Poate pentru că susținea modulul de hipnoză?! Aaaa, nimic din ce v-ați aștepta!

Pe scurt, trei zile de trezire continuă și un format de lucru inside-out științific în care efectul asupra mea și a colegilor de formare era vizibil invers hipnozei!

Îmi vedeam propriul film derulat încet și în cel mai mic detaliu – scenariu, regie, subiect, montaj, dialoguri, mișcare, nunațe, sunete, culori… Ca în scena cu untul de arahide. Simțeam că văd gustul, îl aud, îl respir. Până atunci habar nu aveam cum fac de fapt asta.

Ce se întâmplase? Primisem o nouă șansă. Învățam despre cum învăț. Începeam să înțeleg cum funcționez, cum lucrează vraja filmului meu și al celor din jur. Un proces dur de auto-descoperire, dar foarte, foarte distractiv! Am numit întregul meu proces de învățare “joacă serioasă”. De-a sunetele, culorile, formele și mișcarea. Și… de-a gusturile.

Iar cel mai recent m-am jucat de-a învățatul despre cum să fac să-mi placă untul de arahide!

Partea a II-a: filmele

Sid ne-a întrebat odată cum ne-au influențat anii de experiență din formarea în coaching și programare neuro-lingvistică. Mi-amintesc că prima imagine care mi-a venit în minte a fost una din Matrix. Exact, filmul!

Vă amintiți poate că eroul-umanoid Neo trebuie să lupte pentru supraviețuire cu agenții-digitali Smith. Antrenamentul lui mental și căutarea întrebărilor grele, mai degrabă decât a răspunsurilor evidente, de suprafață, îl fac pe Neo să se cunoască pe sine atât de bine încât ajunge să observe și să înțeleagă algoritmul de funcționare al agenților. Să decripteze codurile din spatele poveștii și personajelor din ea.

Cam înspăimântător, nu?

Faptul că în final Neo iese victorios este mai puțin important. Am reținut atunci morala, anume că dincolo de aparențe există în noi toți mecanisme de auto-reglare, auto-apărare și bariere care ne țin la adăpost de orice potențială perspectivă care ne-ar scoate din zona de confort.

Deși complex în funcționare, organismului nostru (și mai ales creierului) îi plac siguranța și confortul. Conștient, ne limitează cât de mult poate. Fizic, avem contur. Mental însă, nu. Dar noi nu realizăm asta despre mintea noastră pentru că și reprezentarea corpului nostru fizic (inclusiv a creierului anatomic) este tot o proiecție a minții, a conștiinței. Deci ne învârtim într-un cerc vicios.

O siguranță reconfortantă și nu prea.

Totuși, filmul propunea o soluție: să înlocuim reprezentarea spațiului fizic în care existăm cu noțiunea de “timp al existenței”. Adică nu unde ne aflăm cu corpul, ci când cu mintea. Astfel să creăm mental noi conexiuni și înțelegeri despre lume și arhitectura ei, care să ne ajute să navigăm în spațiul în care trăiește corpul nostru fizic. Cel în care avem de achitat facturi, mergem la serviciu, stăm la rând la pâine sau ducem copilul la școală. Sau mâncăm unt de arahide.

Complexe idei de procesat! Și era anul 1999!

Partea a III-a: scenariul

Ca în orice poveste sau metaforă, în film există un personaj pozitiv (Neo) în opoziție cu un personaj-colectiv negativ (Smith). Primul este mânat de întrebarea “cum anume…?”, care ne duce cu gândul la relativismul lui Einstein, la lumea posibilităților. Neo este personajul care acceptă conștient să piardă controlul pentru a afla adevărul.

Al doilea este mânat de răspunsul “de(oare)ce…” , atitudine deterministă, condiționare de tip newtonian (cauză-efect), personajul Smith acționând motivat invers, din frica de a pierde controlul și urmărind inhibarea aflării adevărului.

O metaforă despre om și mecanismele lui de apărare. Practic, lupta noastră înconștientă de zi cu zi.

Am făcut această paralelă între scena din film și procesul de învățare în formarea de NLP coaching pentru că el reflectă foarte bine metodologia de lucru cu aceste tehnici simple, dar profunde. Nivelul de claritate, gradul de detaliu și înțelegere de sine la care poți ajunge cu ajutorul exercițiilor NLP este foarte mare spre deosebire de alte practici/ modele de lucru în coaching. Ele sunt de mare ajutor în identificarea și ajustarea propriului proces de învățare, atât la copii cât și la adulți.

Practic, prin aceste exerciții specifice:

  • dezasamblăm fiecare scenariu de succes (“ce anume”)

e.g. Care este strategia lui Sid de a mânca cu plăcere unt de arahide în fiecare dimineață?

  • privim și analizăm scenariul cu curiozitate (“cum anume”) pentru a identifica convingerile, fiziologia și procesele interne (strategia de gândire) din spate

e.g. Ce crede Sid despre untul de arahide? Cum anume reacționează Sid fizic la untul de arahide? Ce emoții are Sid în legătură cu untul de arahide?

  • iar apoi replicăm scenariul pentru a aduce succesul în ariile din viață/ contextele/ relațiile în care avem nevoie. Aici avem nevoie de acțiune concretă, un verb pus în practică imediat!

e.g. Spre exemplu Cumpăr acum unt de arahide din magazin sau Merg acum la frigider, scot borcanul, deschid capacul și gust unt de arahide.

În NLP, acest proces de învățare a unui comportament nou se numește modelare comportamentală (behavioral modelling) și se instalează de foarte timpuriu, încă din prima zi de viață.

Când procesul se referă la a învăța din propria experiență subiectivă, dar privită și înțeleasă din perspectivă meta (ca a unui observator de sine) atunci avem de-a face cu auto-modelare comportamentală (self-modelling).

Din perspectiva procesului de învățare, tehnicile NLP ne ajută să înțelegem “cum percepe un copil (sau un adult) informația, cum o prelucrează, cum o amestecă și o compară în raport cu ceea ce știe deja, cum o asimilează, sub ce formă o înmagazinează pentru a o recunoaște și folosi data viitoare și cum anume folosește el acest tipar comportamental interior pentru acumularea de cunoștințe noi.”

(“Teaching Learning”, Sid Jacobson, pag.7)

Voi reveni pe aceste subiecte într-un articol viitor.

Partea a IV-a: învățarea

Ce-aș vrea să știți este că, în afară de untul de arahide, lui Sid îi place mult în România. Și în țările asiatice, unde merge deseori să susțină workshop-uri. Apropo, Sid este și practicant de kung-fu, thai-chi și yoga.

Acum o săptămână a avut un curs cu totul special în București. Nu de tehnici de relaxare sau arte mațiale, ci despre învățare: cum să înveți copilul să învețe. La curs, părinții au putut participa doar însoțiți de copii. Ocazie rară pentru adulți de a relaționa cu aceștia într-un context diferit decât cel al casei, din parc sau de la petreceri aniversare. Și ocazie numai bună pentru mine să aflu, ați ghicit!, strategia lui Sid de a mânca zilnic unt de arahide!

Workshop-ul a fost ținut în limba engleză, cu traducător. La un moment s-a renunțat la frazele în limba română pentru că cei mici înțelegeau și răspuneau la toate întrebările în engleză ale lui Sid. Ce bucurie să văd copii de clase primare atât de curioși, entuziaști și dezinvolți în fața unui străin vorbitor de o limbă la fel de străină! Secretul? Angajamentul lui Sid și al părinților de a le acorda copiilor, necondiționat, întreaga lor atenție! Prezența.

Una dintre teme a fost chiar despre prezență. Să întrebăm și să ascultăm cu atenție ce materii nu le plac copiilor și de ce. Exercițiul a fost în grup de câte trei familii, fiecare copil fiind liber să se exprime cu curaj în acest cerc de încredere, fără teama de a fi judecat sau taxat.

Iată răspunsurilor lor:

  • “Doamna ne dă multe teme la matematică, mai multe decât promite”
  • “La ora de română scriem prea mult, mă doare mâna”
  • “La engleză învăț doar cuvinte pe care le știu deja”
  • “Nu-mi place matematica pentru că e mai greu decât anul trecut și doamna ne ia din pauză”
  • “Profesoara de franceză nu este deschisă”
  • “La matematică sunt prea multe informații, mă doare capul”
  • “Când ceilalți copii se ridică în timpul orei și ies în pauză, doamna dă mereu vina pe mine; cred că semăn cu mulți copii”
  • “La ora de arte vizuale nu avem destul timp să ne pregătim și să învățăm poezii pentru filmare”

Spuneam mai sus că nevoile copiilor (dar și ale adulților) devin clare atunci când suntem atenți la sensul cuvintelor și nu la cuvinte în sine. Asta ne ajută să punem întrebări specifice de tipul “cum anume faci de te doare mâna când scrii?” sau “ce este important pentru acest copil încât să nu-i placă o materie pentru că doamna le dă mai multe exerciții decât promite?”

Mergând pe același fir logic al ascultării și înțelegerii în context, vom descoperi că băiețelul prețuiește onestitatea profesorului mai mult decât valoarea pe care i-ar aduce-o lucratul exercițiilor în plus. Sau că fetiței nu-i place ora de engleză pentru că se plictisește, nivelul ei de cunoștințe fiind mai mare decât informațiile predate la clasă celorlalți copii. Sau că ora de română poate fi un chin pentru un copil care scrie mult cu mâna dreaptă, ea fiind stângace. Sau că învinovățirea pe nedrept în pauza din ora de matematică îl face pe băiețel să simtă stres legat de această materie.

Și tot așa, cu ajutorul atenției și întrebărilor precise, reușim să punem informația în context. Iar astfel să diferențiem și noi precum Einstein între information (informații) care pot exista oriunde independent de atenția noastră și knowledge (cunoștințe) care devin puternice prin relevanță.

Adică unde eram, ce făceam și ce credeam când am gustat prima dată untul de arahide încât nu mi s-a părut deosebit? Și ce context am acum încât mi-am oferit șansa unei noi experiențe cu untul de arahide?

Partea a V-a: starea de învățare

În procesul de învățare există două componente esențiale:

  1. Lecția (tradus în termeni de adult ca task, misiune, obiectiv, treabă, sarcină de lucru, obligație), adică ce avem noi de făcut concret
  2. Relația (sau legătura, raportul, conexiunea), adică totalitatea elementelor care compun dinamica dintre noi în timp ce avem de făcut acel ceva concret (singuri sau în grup de lucru)

Aceste 2 componente merg mână în mână în procesul de învățare, ele stând la baza a ceea ce se numește state dependent learning sau învațarea condiționată de stare. Adică oricine poate învăța orice într-un anumit context de factori care se regăsesc simultan – stare se spirit, tipul de relație cu profesorul, părerea proprie despre materia respectivă, timpul alocat subiectului, frecvența și gradul de dificultate atins, mediul de lucru etc. Sau de exemplu, culoarea untului de arahide.

“There are no learning disabilities, but teaching disabilities. We need to develop ways to teach anybody anything.”

(Sid Jacobson, Ph.D., Director South Central Institute of Neuro-Linguistic Programming, USA)

În viață am fost sau suntem foarte buni la ceva pentru că starea noastră era/ este una propice învățării. Unii suntem motivați de succes, alții de eșec, unii de relaționarea cu un profesor mai dur, alții cu cineva mai îngăduitor, unii ne punem întrebări, alții căutăm răspunsuri. Unora le place să guste ceva nou, cum ar fi untul de arahide, dar nu oricând și oriunde. Ci în contextul unor anumite condiții îndeplinite.

Fiecare dintre noi vede, aude și simte diferit, înțelegând cu totul altfel noțiuni precum teme, joacă, plictiseală, atenție, ceartă, pedeapsă, bucuriesiguranță sau… unt de arahide. Așa încât avem strategii proprii de învățare despre ce ne place și ce nu. Fie că vorbim de acumularea de cunoștințe (e.g. matematică), dobândire de abilități prin experimentare (e.g. înotul) sau auto-cunoaștere.

Dintre tehnicile des întâlnite în procesul nostru de învățare aș enumera observația, amintirea, tasking-ul, reflecția personală, meditația, oglindirea, jocul de rol.

“Dacă există vreun secret prin care să faci pe cineva (copil sau adult) să fie atent la ceea ce vrei tu să facă, probabil că ar suna așa: află întâi CUM anume își concentrează atenția. Dacă poți face asta, creând astfel o legătură autentică între tine și el, îi poți ghida atenția cu mai mare ușurință. Să ne amintim cum funcționează creierul nostru – șterge, distorsionează și generalizează informațiile tot timpul – atât în cazul adulților cât și la copii. Nu-i vorba că nu suntem atenți; ci pe CE anume ne concentrăm atenția.”

(“Teaching Learning”, Sid Jacobson, pag.93)

Spuneam mai sus cât de importantă este starea de spirit în timpul procesului de învățare, de experimentare. Există în limba română întrebarea “ești în stare să…?” care de fapt solicită detalii despre gradul nostru de disponibilitate fizică, mentală și afectivă de a face ceva, în acel moment!

Și am ajuns la un punct foarte important al învățării: timpul. Nu atât cantitativ sau ca durată, ci potrivirea noastră în timp (timing-ul). Ca în Matrix, întrebarea nu este unde se află Neo, ci când? Fizic era pe un scaun, în timp ce mental se lupta cu agenții Smith.

Fizic, am în mână borcanul cu unt de arahide. Dar unde mă aflu mental și emoțional (care este trăirea mea din acel moment) încât atunci când îl gust el îmi devine plăcut sau nu? Spre exemplu, experiența mea cu untul de arahide poate fi radical diferită dacă îl gust într-o benzinărie (și în același timp simt miros de carburant) sau mă aflu în spital cu dureri de după o operație, ori mă gândesc la cineva drag de care mi-e dor. Așa și cu învățarea.

Mai mult, această “joacă serioasă” cu gândurile și senzațiile din corp ne poate purta pe linia timpului cum vrem noi. Astfel că putem oricând să retrăim o stare de spirit benefică, în care ne-am simțiti curioși, deschiși, avizi de nou, energici și gata de o nouă aventură prin învățare. Sau din contră, închiși, blocați, cu “nu” în brațe. Ca atunci când am decis că nu-mi place untul de arahide și nici nu-l mai încerc.

Partea a VI-a: modurile de învățare

  • prin descoperire (experimentare de unul singur)
  • prin modelare (învățarea prin imitație sau din interacțiunea cu ceilalți)
  • prin metafore (cu ajutorul poveștilor)

În practica de coaching cu adulții am identificat metafora ca una dintre cele mai puternice tehnici de a scoate la lumină abilități și trăiri neconștientizate, resurse atât de utile în dezvoltarea noastră! Pentru că acordăm poveștilor atât de puțină atenție și credit în mod conștient! Ni se par niște… copilării. Ca untul de arahide. Păi… ori e unt, ori arahide?

Ce conștientizăm și mai puțin este că o poveste care ne-a ajutat sau ne-a dat sens într-un anumit context se poate transforma într-un model fix (tipar) pe care riscăm să-l repetăm și astfel să ne refuzăm prima și cea mai de bază strategie de învățare, aceea de a afla prin propria descoperire.

e.g. Am gustat prima oară untul de arahide (descoperire), nu mi-a plăcut (decizie) și nu am mai gustat a doua oară (modelarea vechiului comportament și blocare de a descoperi iar untul de arahide).

De ce este acesta un lucru nefericit? Pentru că prin descoperire de unul singur poți fi creativ și inovativ. În secolul nostru, procesul descoperirii înseamnă și să explorezi aceleași lucruri, dar cu alte simțuri, în alte contexte, făcând alte conexiuni între informații. Descoperirea înseamnă un antrenament de investigație proprie în diverse momente în timp, nu doar în spațiu.

Revenind la task și relație ca forțe ale învățării, pentru un copil (și nu numai), relația ca parte din proces este mai importantă decât task-ul în sine. Copiii învață alături de noi în timp ce se joacă și ascultă muzică. Pentru că relația lor cu noi, armonia creată de elementele care contribuie la învățare, disponibilitatea noastră de a-i asculta, toate acestea le creează acea stare, acea dinamică interioară de care au nevoie pentru a fi deschiși și a învăța. De a încerca lucruri noi.

În cazul untului de arahide, pentru mine a fost esențială dinamica relației cu Sid, bazată pe încredere, apreciere și curiozitate reciprocă. Decizia de a renunța la control și de a accepta lumea lui plină de savoare, procesul de preparare a gustării, senzațiile trăite de el, avantajele alimentului, strategia lui de a-l mânca! Acest tip de relație, în complexitatea ei, mi-a oferit părghiile necesare de a trece de la blocajul prin descoperire proprie (cu efect anterior negativ) la bucuria modelării comportamentului lui Sid, oferindu-mi astfel șansa unui început cu untul de arahide prin ochii și papilele lui gustative.

M-am jucat iar de-a învățatul și acum îmi place untul de arahide!

Partea a VII-a: “trebuie” cel bun din învățare

Din workshop-ul cu Sid am mai luat câțiva trebuie pozitivi despre învățat pe care îi găsiți sumarizați și în cartea lui, Teaching Learning – helping your kids gain the learning skills they won’t get taught in school:

  • învățatul este distractiv (vechile modele cu statul smirnă în bancă nu mai funcționează)
  • când înveți trebuie să te simți în siguranță (să nu-ți fie frică sau rușine să greșești)
  • relația de învățare dintre elev și profesor trebuie să se bazeze pe sprijin, pe într-ajutorare (nu măsurare de forțe, ironie și condescendență)
  • învățarea este un proces continuu (putem acumula mereu cunoștințe și abilități noi chiar dacă uneori ne mai simțim și copleșiți)
  • învățarea înseamnă întrebări, curiozitate și interactivitate (nu te poți aștepta să primești mereu idei de-a gata cu lingurița)
  • învățarea este despre a face propriile conexiuni între ceea ce știi și elementele noi (nu despre a reda mecanic idei sau informații pe care nu le înțelegi)

La toate acestea aș mai adăuga un trebuie bun: învățarea merită o șansă, două, nouă! Oricâte! Poate avem nevoie să schimbăm contextul, biroul, profesorul, hainele, mâncarea, forma fizică… Orice tip de învățare (sau dezvăț) este posibilă și își are nevoile ei specifice în cel mai mic detaliu pentru a se instala.

Iar primul pas poate fi să afli ce crede Sid despre untul de arahide și care este modul în care el îl savurează zi de zi la micul dejun?

Partea a VIII-a: învățăm împreună?

Teoria ca teoria, dar avem nevoie de practică!

Sigur că vă recomand workshop-uri de învățare alături de copiii voștri! Din toată inima! Dacă se poate să fie facilitate și de Sid, cu atât mai bine!

În lumea noastră digitalizată, cred că avem nevoie de cât mai multe experiențe împreună, de tip analog. De medii în care să învățăm unii de la și prin alții. Să ne bucurăm de spațiile de creștere din noi și să ne găsim orice scuză și ocazie de a le fructifica!

Pentru contexte care să vă pună în stare de învățare (să vă rupă filmele sau, din contră, să vă pună în scaunul de regizor, actor și scenarist al unui film nou), vă aștept cu drag la workshop-urile laterale #EgoismulPozitiv (experiențe de grup) și la sesiunile de high-potential coaching #SchimbăFoaia (lucru individual).

Urmăriți pagina de Facebook pentru următoarele evenimente!

Dați o nouă șansă untului de arahide! Sau broccoli. Sau fructe de mare. Sau icre, ori ciorba de pește. Orice ați încercat cândva să înțelegeți, să vă placă, sa faceți, dar nu v-a ieșit. Despre voi, despre stres și conflicte, despre gestionarea organizarea timpului, despre încrederea în propria creativitate sau în relațiile de job ori în dinamica de cuplu și familie. Aflați cum funcționați pentru și mai mult sens și gusturi noi în viața voastră!

Impresii despre experiențele de învățare alături de mine aici.

Contact >>> hello.noelaz@gmail.com

________

Surse foto – food52.com (1), nautis.com (2), arhiva personală (3, 4)