– Când am văzut că faci pauză pe scenă, am intrat în panică! Am crezut că te-ai pierdut!
– Și ce-ai simțit?
– Că trebuie să fac ceva, să zic ceva! Să te salvez!!!
Tăcerea, momentele de pauză, lipsa cuvintelor sau a gesturilor vizibile din partea vorbitorului pot fi un motiv de îngrijorare pentru privitorul din sală. Timpul interior este altul decât cel de pe ceas.
Dacă nu mai am ce să văd sau să aud, așa cum mă așteptam, eu ce să cred, ce să fac?
Am învățat despre tăcere de la Tehching Hsieh, un artist liber cugetător taiwanez, Master of Wasting Time, cum se descrie el. În anii ’70 și ’80, el a intrat în situații extreme precum izolarea într-o cușcă sau trăitul legat de cineva cu o sfoară timp de un an, experiențe care l-au ajutat să capete o înțelegere profundă asupra timpului. De unde și motto-ul său: “doing life is doing time”.
Un astfel de context extrem (doing life) a fost pentru mine să țin o prezentare de 5 minute (doing time) în fața a sute de oameni, la DisruptHR Bucharest 3.0. Comunicare unidirecțională, fără interacțiune explicită sau feedback în timp real de la public! Să văd și eu cum e! 😅
Apropo de timp și așteptări, am avut trei intenții legat de acest eveniment:
⏳ să mă încadrez fix în cele 5 minute de speech
💡 să redau simplu idei complexe care ne rup filmul
🛋 să ofer publicului timp de reflecție, integrare a informației și făcut conexiuni
Vedeți aici cum m-am pierdut. Sau nu! 😍